Scurta istorie Antrenamente-Taijiquan Antrenamente Qi-Gong

Antrenamente de Tai Ji Quan

         De la început menționez că sunt împotriva ideii de cursuri de Tai Ji Quan, forma sub care se promovează Tai Ji Quan la noi în țară. Aceasta este o formă care este avantajoasă din punct de vedere financiar pentru cel care ține cursul, dar este dezavantajoasă pentru cei care doresc să învețe Tai Ji Quan cu adevarat.
         De aceea, folosesc sistemul de trei antrenamente pe săptămână (ideal ar fi în fiecare zi, dar asta este destul de greu pentru cei care lucrează sau au alte ocupații). De asemenea, prefer să fac afară, într-un parc, înconjurat de plante verzi, ca în China, si nu în sala ca în Romania, din cauza că aerul este mai curat si este o energie mai bună în jur.
La antrenament, Tai Ji Quan se face așa cum era facut tradițional în China în vechime, ca artă marțială și nu ca gimnastică de sănătate. Asta înseamnă că se exersează inclusiv aplicațiile fiecarei tehnici, nu doar taolu-ul. Și, să vezi ce chestie, mie chiar îmi ies toate aplicațiile, spre deosebire de ceilalți care mai fac Tai Ji Quan pe la noi.
         Dar pe de alta parte, asta înseamna și că începatorii vor face în primele luni de antrenament doar tehnici de bază, timp în care probabil în alte părți ar fi învățat deja 1-2 taolu-uri. Deci este mai greu, antrenamentul e mai dificil tehnic decât în varianta de balet de sănătate. Deocamdată am o grupă cu care practic stilul vechi, marțial, de Yang, într-o varianta foarte apropiată de varianta initială a lui Yang Lu Chan. Nu seamană cu varianta modernă de Yang, care este cea mai coruptă formă de Tai Ji Quan, fiind forma cea mai maltratată de amatorii de Tai Chi de sănătate.
         Pe viitor, vreau să încep și o grupa de Chen, de asemenea în varianta veche, marțială (a nu se confunda cu Lao Jia de Chen, stil ce nu are nici o treabă cu marțialitatea), pentru care am avut câțiva oameni interesați, dar pentru care mi-ar trebui un numar minim necesar pentru a începe o grupă. Deci, ca o concluzie, pe toti cei care cred că Tai Ji Quan este ceva mai mult decât un balet de sănătate îi invit să vină să vada ce fac, că doar fac afară în aer liber.